Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că necesarul de măști de protecție pentru învățământul preuniversitar sucevean este de 500.000 pe lună și că municipalitatea nu are fonduri să susțină achiziția acestora, dar că va asigura măști de protecție pentru cazurile sociale.
Ion Lungu a spus că a participat la o videoconferință cu reprezentanții Guvernului privind pregătirea pentru începerea anului școlar în cadrul căreia au fost discutate mai multe aspecte legate de nevoile imediate ale autorităților locale.
El a recunoscut că reprezentanții Guvernului nu au putut estima când vor fi distribuite tablete elevilor.
„Nimeni nu mi-a putut da un răspuns concret când vor veni tabletele. Sunt în licitație. Vor veni. Când? Nu se știe exact”, a spus primarul.
El a menționat că municipiul Suceava ar urma să primească 724 de tablete.
„După ce vin aceste tablete de la Minister vom face un inventar la nivelul municipiului Suceava și vom mai achiziționa pe banii municipalității”, a precizat Ion Lungu.
În ceea ce privește necesarul de măști de protecție, primarul a arătat că acum, potrivit prevederilor legale, care stipulează că toți copiii de peste cinci ani trebuie să poarte măști, în municipiu numărul zilnic necesar ar fi de 23.856 de măști de protecție, din care 21.906 pentru elevi, iar restul pentru cadre didactice.
El a arătat că din discuția cu vicepremierul Raluca Turcan a înțeles că se va emite un ordin prin care Primăriile vor trebui să asigure măști doar categoriilor defavorizate pentru că, altfel, suma pentru achiziția de măști se va ridica la sume foarte mari, fiind necesare cam 500.000 de măști de protecție lunar.
Primarul a mai spus că fiecare unitate școlară din municipiu va trebui să aibă un stoc de măști de protecție pentru diferite situații care apar.
Totodată, Ion Lungu a mai spus că primarii din țară sunt reticenți la montarea de separatoare din plexiglas în clase și că materialul este și scump, iar costul pentru o singură bancă ar fi de circa 200 de lei.
El a subliniat că se adună sume imense dacă ar fi necesară montarea acestor separatoare în condițiile în care nu se știe cât de mare este utilitatea lor.
Intră acum și în grupul de