Prima tranșă de vaccin gripal, însumând peste 10.000 de doze, a fost repartizată județului Suceava de către Ministerul Sănătății


Intră acum și în grupul de

Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat marți, pentru NewsBucovina, că în depozitul instituției au ajuns deja primele doze de vaccin pentru campania anuală de vaccinare antigripală, în sezonul rece 2020-2021.

Ea a spus că prima tranșă de vaccin gripal, ce însumează 10.080  de doze, a fost repartizată de Ministerul Sănătății instituției sucevene.

Băncilă a precizat că dozele de vaccin ar urma să fie repartizate în prima etapă unităților sanitare și cabinetelor medicilor de familie în vederea începerii imunizării.

Purtătorul de cuvânt la DSP Suceava a mai spus că pentru sezonul rece 2020-2021 instituția a solicitat MS 90.426 de doze de vaccin, din care 4.221 doze pentru imunizarea personalului medical, alte 35477 doze pentru vaccinarea împotriva gripei a bolnavilor cronici,, 3790 pentru imunizarea copiilor, 787 pentru gravide, 2788 pentru rezidenții din instituțiile de ocrotire socială din județ și 43363 de doze pentru vaccinarea antigripală a persoanelor cu vârsta peste 65 de ani.

De menționat este că Ministerul Sănătății a anunțat marți debutul campaniei de vaccinare antigripală gratuită din acest sezon rece.

MS a precizat într-un comunicat de presă că distribuția primelor 330.000 de doze de vaccin gripal a început în cursul zilei de luni, către direcțiile de sănătate publică, aceste instituții urmând să livreze dozele de vaccin  cabinetelor medicilor de familie și unităților sanitare.

Totodată, MS a mai anunțat că restul dozelor de vaccin gripal ar urma să fie distribuite la jumătatea lunii octombrie și în luna noiembrie pentru continuarea vaccinării gripale gratuite a populației la risc.

“ În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătății vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, precum și gravide, conform recomandărilor OMS și ECDC”, se arată în comunicatul MS.

Sursa citată mai precizează că această campanie a MS se va derula prin cabinetele medicilor de familie și în unități sanitare cu paturi.

“ Având în vedere situația epidemiologică, Ministerul Sănătății recomandă populației care nu intră în categoria de risc ridicat de îmbolnăvire sa achiziționeze vaccinul în vederea imunizării”, transmite MS, care a solicitat unităților farmaceutice să se aprovizioneze din timp cu vaccin gripal.

Pentru sezonul 2020-2021, MS a anunțat că a achiziționat 3 milioane de doze de vaccin gripal.

(LB)


Intră acum și în grupul de