Pensiile sucevenilor vor fi distribuite in perioada 14 – 24 decembrie


Intră acum și în grupul de

Pe lângă pensie, pensionarii suceveni vor primi în perioada 14 – 24 decembrie şi taloanele de călătorie CFR. De asemenea, la pensionari vor ajunge şi taloanele pensiilor plătite pe card sau în cont curent. Poşta Română va distribui pensiile imediat după ce banii vor fi alocaţi de către partenerii de convenţii.

Precizăm că tot mai mulţi pensionari suceveni renunţă la mandatul poştal în favoarea cardului bancar. Din cei peste 200.000 de beneficiari ai Casei Judeţene de Pensii Suceava, 10% (20.157 de pensionari) au apelat la serviciile unei bănci, pentru a-şi primi pensia. Majoritatea pensionarilor îşi primesc pensiile prin CEC sau BancPost.

„Este un avantaj să optezi pentru o astfel de modalitate de plată. Pensionarii nu mai sunt nevoiţi să stea acasă în ziua când ştiu că trebuie să vină poştaşul cu pensia. Pot ridica la orice oră o sumă de bani din cont şi din orice bancomat. Şi rulajul banilor se poate face mai uşor. Este un avantaj şi pentru rudele pensionarilor, care pot, dacă este nevoie, să le alimenteze mai rapid cardul”, susţine directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, Mirela Adomnicăi.

Potrivit acesteia de la începutul acestui an, peste 5.000 de pensionari au solicitat pensiile pe card.

Casa Judeţeană de Pensii Suceava are convenţie cu mai multe bănci pentru expedierea prestaţiilor către pensionari. Dintre acestea amintim: CEC Bank, Banc Post, BCR, BRDGSG, Banca Carpatica, Procredit Bank, Banca Transilvania, Libra Bank, Raiffisen Bank, OTP Bank, Volksbank, ATE Bank, Citi Bank (pensii naţionale cu transfer în străinătate).


Intră acum și în grupul de