Intră acum și în grupul de
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, medicul Alexandru Calancea, a declarat că medicina nucleară va fi “una de top” la Suceava, iar medicii angajaţi care vor lucra în Laboratorul de medicină nucleară al unităţii au experienţă profesională şi au efectuat stagii de pregătire în specialitate în străinătate.
Medicul sucevean a spus că Laboratorul de medicină nucleară este la cheie, procedurile de acreditare au fost demarate şi se aşteaptă finalizarea acreditării din partea CNCAN.
El a menţionat că asistenţii medicali ai laboratorului au urmat cursuri de radioprotecţie.
Managerul SJU Suceava a precizat că Laboratorul de Medicină Nucleară este dotat cu două aparate medicale de înaltă performanţă, respectiv un PET-CT şi un SPEC-CT.
Laboratorul de Medicină Nucleară a fost amenajat pe o suprafaţă de 580 de mp.
Calancea a subliniat că punerea în funcţiune a Laboratorului de Medicină va reprezenta un mare beneficiu pentru pacienţii din judeţul Suceava.
Intră acum și în grupul de