Boschetar mort din cauza frigului, langa Biserica Sf. Andrei din Burdujeni


Intră acum și în grupul de

Primul val de temperaturi sub 0 grade înregistrat în Suceava a făcut deja o victimă în rândul oamenilor străzii. Este vorba de un bărbat fără adăpost găsit mort lângă Biserica Sf. Andrei din cartierul sucevean Burdujeni, duminică dimineaţă, în jurul orei 8.00, de câţiva trecători. Gheorghe Duţuc, în vârstă de 48 ani, a fost preluat de o ambulanţă chemată prin 112 şi dus direct la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde medicii n-au mai putut face altceva decât să constate decesul, în urma hipotermiei urmată de un stop cardio-respirator.

„S-au încercat totuşi manevre de resuscitare, însă fără rezultat”, a declarat dr. Tiberiu Brădăţan, purtătorul de cuvânt a unităţii medicale judeţene.

Gheorghe Duţuc era cunoscut ca un om al străzii şi figura ca având ultimul domiciliu stabil pe strada Iacob Zadik din Burdujeni.

Potrivit lui Tiberiu Brădăţan, de cel puţin o săptămână, Unitatea de Primire a Urgenţelor a devenit adăpost de noapte pentru oamenii străzii, care nu reprezintă cazuri medicale, dar care invocă tot felul de probleme de sănătate pentru a nu mai fi nevoiţi să doarmă în frig. Acestora li se alătură alţii, care sunt găsiţi căzuţi în stradă şi care sunt aduşi la spital după ce un trecător mai milos cheamă ambulanţa.

„Nu există noapte în care să nu avem cazaţi doi, trei boschetari, în general persoane tinere, între 30 şi 40 de ani. Îi ţinem până dimineaţă în camera de supraveghere, unde există patru paturi, dar acest lucru începe să ne afecteze activitatea. Ei fac gălăgie şi emană tot felul de mirosuri neplăcute, inclusiv de alcool, motive pentru care salonul nu mai poate fi folosit şi de alţi pacienţi. Avem mulţi bolnavi, cum ar fi cei cu dureri precordiale, pe care, până la decizia de internare, ar trebui să-i ţinem câteva ore în camera de supraveghere, dar pe care în ultima perioadă îi ţinem pe holuri fiindcă în încăperea respectivă sunt cazaţi boschetarii”, a menţionat medicul Brădăţan.


Intră acum și în grupul de