FOTO//Un bărbat a murit, iar patru persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident la Milișăuți


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 68 de ani a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, sâmbătă dimineața într-un accident rutier care s-a produs în Milișăuți după coliziunea dintre două mașini pe DN 2 H.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, în urma impactului, una dintre victime a fost încarcerată.

Persoana încarcerată, un bărbat de 68 de ani, a fost extrasă și preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Ulterior, aceștia au declarat decesul bărbatului.

Celelalte patru victime, conștiente, au fost transportate la spital

În zonă au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Circulația în zonă s-a desfășurat, alternativ, pe un fir, pe perioada intervenției echipajelor de intervenție și a cercetărilor făcute de polițiști.


Intră acum și în grupul de