În județul Suceava sunt active 632 cazuri de Covid-19 în 85 de localități, iar incidența cumulată este de 0.83 la mia de locuitori. În carantină și izolare sunt 894 de suceveni


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a anunțat că luni, în județul Suceava sunt 632 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție, față de 638 cazuri câte erau cu o zi în urmă.

Sursa citată precizează că potrivit distribuției cazurilor Covid-19 pe localități, din cele 114 localități sucevene teritoriale 29 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 28 au câte un caz în evoluție, 33 au sub cinci cazuri în evoluție, 12 au sub zece cazuri în evoluție iar 12 au peste zece cazuri în evoluție.

De asemenea, la nivelul judetului Suceava, incidența cumulată a cazurilor de infectare este de 0.83 la mia de locuitori.

În același timp, în carantină se află 652 suceveni, iar în izolare 242. Totodată, numărul total de persoane testate până în prezent este de 54.043 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 122 persoane, iar potrivit GCS, în 17 de cazuri s-a confirmat infecția cu noul coronavirus.

De menționat că forțele de ordine continuă verificările în contextul Covid-19. Astfel, în cursul zilei de 27 septembrie, au fost verificate 602 persoane și 50 societăți comerciale, fiind aplicate trei amenzi.


Intră acum și în grupul de