Două dosare penale și o amendă în județul Suceava în contextul alegerilor. Nicio sesizare privind turismul electoral nu s-a confirmat după verificările polițiștilor


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au primit mai multe sesizări privind posibilele încălcări la alegerile locale din 27 septembrie, majoritatea vizând transportul de persoane către secții de votare, fapte ce nu s-au confirmat după verificări. Cu toate acestea, polițiștii au întocmit două dosare penale și au aplicat o amendă.

Unul dintre cele două dosare penale a fost întocmit pe numele unui bărbat, care a candidat la Consiliul județean din partea PSD. Mai exact, un candidat la funcția de primar al localității Cajvana din partea PNL (54 ani) a sesizat poliția privind faptul că a fost lovit de către candidatul la CJ menționat, în apropierea secției de votare cu nr. 137 din Cajvana.

Altercația a avut loc după ce PNL-istul i-a atras atenția PSD-istului să nu îndrume candidații să voteze cu partidul din care face parte. În aceste împrejurări, candidatul PSD i-a dar un pumn în față celuilalt bărbat. Polițiștii suceveni au întocmit un dosar penal privind lovirea sau alte violențe.

Încă un dosar penal a fost întocmit de polițiștii din Liteni după o sesizare făcută de către o candidată la funcția de consilier local Liteni din partea PMP. Femeia a declarat că mai mulți simpatizați și consilieri ai PNL oferă alegătorilor bani în schimbul votului.

Astfel, polițiștii au verificat în trafic mașinile și persoanelor indicate consemnând atât conducătorii auto cât și pasagerii în procese verbale. Nu au fost identificate persoane care să confirme faptul că le-au fost oferite sume de bani, bunuri sau alte foloase pentru a vota sau a nu vota un anumit candidat sau o listă de candidați. Cu toate acestea, a fost întocmit un dosar penal privind corupere a alegătorilor.

Cu o amendă s-a ales un bărbat din Valea Moldovei. El a fost sancționat pentru apelare abuzivă după ce a sesizat Poliția precum că un magazin aflat vis-a-vis de o secție de votare satul Mironu ar fi deschis. Polițiștii care au verificat locația au constat că magazinul este închis, iar bărbatul a făcut sesizarea la 112 în prezența polițiștilor care asigurau paza secției respective de votare.

Pe lângă asta, au mai existat și alte incidente, precum cel de la Gura Humorului, unde s-a pierdut o ștampilă cu mențiunea Votat. Nici jandarmii și nici președintele secției de vot nu au reușit să găsească ștampila.

După cum am menționat anterior, au existat mai multe sesizări privind transportul de persoane la secțiile de vot sau turism electoral. După verificările polițiștilor, s-a adeverit că în mai toate cazurile este vorba de transportul vecinilor sau rudelor la secțiile de vot și nu tentative de fraudă electorală.


Intră acum și în grupul de