VIDEO// Ștefan Mandachi a lansat la Suceava filmul „30 de ani și 15 minute”: Îmi doresc să nu mai fac un film dedicat lipsei de autostrăzi din România


Intră acum și în grupul de

Omul de afaceri sucevean, Ștefan Mandachi, a lansat, miercuri seara, la Cinema City, fimul pe care l-a realizat prin care atrage atenția asupra lispei de autostrăzi din România care duce ca țara noastră să fie cea cu cel mai mare număr de accidente rutiere grave din Uniunea Europeană.

„Filmul, în mod normal, după calculele mele, trebuia să aibă premiera în august anul trecut, dar a suferit atât de multe transformări și m-am înconjurat de atât de mulți experți și am continuat seria de interviuri în care mă lansasem deja astfel încât nu am putut lansa filmul mai repede”, a declarat Mandachi pentru News Bucovina.

El a spus că a fost o muncă titanică, de un an și jumătate.

Analiza de seara – editie specială

Ziua cea mare pentru Ștefan Mandachi- isi lansează primul film “30 de ani și 15 minute” și primește titlul de Cetățean de onoare al Sucevei

Publicată de NewsBucovina.ro pe Miercuri, 30 septembrie 2020

„Acum sunt extraordinar de fericit că, în sfârșit, filmul a ajuns la Suceava. A fost dorința mea din momentul în care am pus prima dată mâna pe cameră: să-mi lansez filmul la Suceava”, a adăugat Mandachi.

El a spus că a constatat că publicul are reacții de conștientizare și că a primit doar aprecieri din partea spectatorilor.

„Vine lumea la cinematograf. În raport cu alte filme sunt mândru că lumea este foarte interesată de subiect”, a spus Mandachi.

El a făcut un apel celor care văd filmul să distribuie și să promoveze acest film pentru că este doar un flim de conștientizare.

„Nu-mi doresc să fac venituri cu acest film. Am cheltuit bani numai din resurse proprii. Merg înainte cu acest film, așa cum mi-am propus. Vreau să ajungă la cât mai mulți oameni. Acesta este dezideratul meu”, a spus Mandachi.

El a spus că acum lucrează la un alt proiect, dar este diferit.

„Eu îmi doresc să nu mai lucrez la un film dedicat lipsei autostrăzilor în România. Poate pun și politicienii mâna pe hârleț, pe o lopată și pe excavatoare și să dea drumul la construcția autostrăzii”, a spus Ștefan Mandachi.  


Intră acum și în grupul de