Peste 2000 de mandate de aducere, puse in aplicare de jandarmii suceveni (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

De la începutul anului, pe linia executării misiunilor de punere în aplicare a mandatelor de aducere emise de organele judiciare, în anul 2009 jandarmii suceveni au pus în aplicare 2.193 mandate. „Activităţile şi măsurile întreprinse la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean în anul 2009 au urmărit, cu precădere, îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru compatibilizarea structurilor subordonate şi practicilor cu cele ale celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniu, executarea cu responsabilitate şi profesionalism a misiunilor şi atribuţiilor specifice, creşterea gradului de încredere al cetăţenilor în instituţie şi în capacitatea sa de răspuns la solicitările acestora”, precizează purtătorul de cuvânt al IJJ Suceava căpitan Bogdan Cornaci.

Asigurarea ordinii publice şi restabilirea acesteia cu ocazia adunărilor publice, reprezintă misiunea de bază a subunităţilor de ordine publică din cadrul inspectoratului şi a fost executată în special cu personal din cadrul detaşamentului mobil şi grupelor de supraveghere şi intervenţie.

Astfel, au fost asigurate măsurile de ordine la un număr de 419 manifestări de protest, cultural-artistice, misiuni pe parcursul cărora au fost aplicate un număr de 271 sancţiuni contravenţionale în valoare de 39.640 lei şi constatate un număr de 6 infracţiuni comise de 5 infractori.

În timpul executării misiunilor de ordine publică, în principal prin patrule mixte poliţist-jandarm, au fost aplicate un număr de 3.749 sancţiuni contravenţionale în valoare de 490.660 lei, au fost constatate un număr de 167 infracţiuni săvârşite de 180 infractori, au fost depistaţi un urmărit local şi 2 urmăriţi general şi au fost confiscate bunuri în valoare de 8.876 lei.

Pe parcursul derulării activităţilor aferente programului comun de acţiune STRADA 2009, au fost executate 1.987 acţiuni în cooperare cu poliţia, care au contribuit la constatarea unui număr de 41 infracţiuni săvârşite de 46 de infractori, au fost aplicate un număr de 679 sancţiuni contravenţionale în valoare de 94.680 lei, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 17.770 lei şi conduse la sediul poliţiei 22 de persoane.

În anul 2009 au fost executate în comun cu structurile D.G.A., D.I.I.C.O.T. şi B.C.C.O. Suceava un număr de 19 acţiuni, ceea ce reprezintă o creştere cu 105,26 % faţă aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost executate 9 astfel de acţiuni.


Intră acum și în grupul de