Adaposturi de protectie civila, doar 20 la suta din necesar in judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

În cadrul şedinţei de prezentare a activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, şeful instituţiei col. Ion Burlui a precizat că, în prezent fondul de adăpostire existent la nivelul judeţului asigură cca. 20 % din necesar. „Au fost verificate adăposturile de protecţie civilă de la nivelul administraţiei publice locale şi punctele de comandă ale acestora. Neregulile constate au fost cuprinse în documentele de control întocmite la nivelul localităţilor”, a spus col. Burlui.

În ceea ce priveşte activitatea de înştiinţare, alarmare a populaţiei în cazul producerii unui atac din aer sau a unui dezastru, şeful ISU Suceava a menţionat faptul că la nivelul municipiilor şi oraşelor judeţului, zona de acoperire, din punct de vedere al audibilităţii, este de aproximativ 93,75%, în schimb la nivelul localităţilor rurale zona de acoperire este de 63,26% – din 98 de comune.

Acesta a subliniat că 36 comune nu au în dotare sirene electrice sau electronice.


Intră acum și în grupul de