Intră acum și în grupul de
Cele câteva grade în minus înregistrate în ultimele zile au dus la subţierea stratului de gheaţă format pe râul Bistriţa, fapt ce a pus în pericol de inundarea mai multe gospodării din Vatra Dornei. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, sâmbătă dimineaţă, Grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei împreună cu Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Vatra Dornei sub conducerea primarului, echipaje din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi specialişti de la Sistemul de Gospodărire a Apelor au intervenit cu trei autospeciale şi patru autoutilaje pentru deblocarea albiei râului Bistriţa.
„Datorită temperaturilor scăzute, pe râul Bistriţa s-a format un strat de năboi compact, pe circa 1000 m, opturând albia râului, fapt ce a dus la inundarea a trei terenuri agricole -fâneţe. Exista pericolul iminent de inundare a trei locuinţe din apropiere”, precizează căpitan Dan Baltaru, ofiţer Relaţii Publice în cadrul ISU Suceava cu menţiunea că pericolul a fost anunţat prin 112 la ora 08:42.
Echipajele de pompieri au intervenit pentru protejarea celor trei gospodării prin ridicarea unui dig, din saci cu nisip, pe o lungime de 115 m şi la degajarea aglomerărilor de gheaţă din albia râului.
Intervenţia a fost încheiată la orele 17.00, dar în continuare se monitorizează locaţia pentru evitarea altor situaţii de urgenţă.
Intră acum și în grupul de