Intră acum și în grupul de
La întoarcerea din minivacanţa de Crăciun, o familie de suceveni a avut surpriza neplăcută de a constata că locuinţa a fost călcată de hoţi. Potrivit IPJ Suceava, duminică, la ora 19.26, M. Cristian, în vârstă de 36 ani, din municipiul Suceava a sesizat că persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă mai multe bunuri şi bijuterii.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în perioada 24-27.12.2009, partea vătămată împreună cu familia au plecat în municipiul Vatra Dornei, iar la întoarcere, în jurul orei 19.00, au constatat că bunurile din locuinţă sunt răvăşite, iar din interior au fost sustrase mai multe bijuterii din aur şi argint, un aparat foto digital, un stick de memorie, cauzând un prejudiciu estimat la 11.000 lei.
Poliţiştii nu au găsit urme de forţare ale uşilor sau geamurilor de la imobil, iar uşa de acces a fost găsită neasigurată. S-au dispus măsuri adecvate pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
Intră acum și în grupul de