VIDEO // Purtarea măștii în toate spațiile deschise devine obligatorie la Câmpulung Moldovenesc și Sadova unde se interzic activitățile la interior ale restaurantelor, cafenelelor și instituțiilor de spectacole. Restricții suplimentare sunt impuse și în Solca și Adâncata


Intră acum și în grupul de

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a decis, în cadrul ședinței din 19 octombrie, mai multe măsuri care vizează localități de pe raza județului Suceava unde rata de răspândire a infecțiilor cu SARS-CoV-2 este crescută.

În primul rând, este vorba despre municipiul Câmpulung Moldovenesc și comuna Sadova, unde rata cazurilor active de Covid-19 a depășit 3 la mia de locuitori. În același timp, unele restricții au fost introduse și la nivelul orașului Solca și comunei Adâncata

Concret, CJSU a decis cp purtarea măștii de protecție, astfel încât să asigure nasul și gura, este obligatorie pentru persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani, în toate spațiile publice deschise din Câmpulung Moldovenesc și Sadova.

Totodată, în aceleași localități s-a interzis organizarea și desfășurare activităților în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

La Câmpulung Moldovenesc și Sadova s-a interzis și activitatea cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor.

Totodată, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.

În ceea ce ține de Solca și Adâncata, autoritățile au decis că activitatea cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă fără a se depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 6.00-23.00.

Pe lângă asta, organizarea și desfășurare activităților în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.

Tot CJSU a hotărât că activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare din Solca și Adâncata este permisă fără a se depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 6.00-23.00.

Potrivit CSJU, toate prevederile enumerate mai sus vor completa măsurile stabilite anterior privind dispunerea unor măsuri pentru diminuarea impactului riscului epidemiologic generat de virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului Suceava.


Intră acum și în grupul de