Intră acum și în grupul de
Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a convocat, miercuri seara o ședință extraordinară a CJSU Suceava având în vedere situația epidemiologică de la nivelul județului Suceava, conform datelor comunicate de Direcția de Sanatate Publică Suceava.
În cadrul ședinței se vor adopta măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii riscului epidemiologic.
În județul Suceava sunt 1.271 cazuri active de Covid-19 în 100 de localități.
Astfel, potrivit distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 14 au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 13 au câte un caz în evoluție, 39 au sub cinci cazuri în evoluție, 27 au sub zece cazuri în evoluție iar 21 au peste zece cazuri în evoluție.
De menționat este că 856 de persoane sunt în carantină și alte 515 în izolare.
Prefectura Suceava solicită cetățenilor să respecte măsurile stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanțarea fizică și măsurile de igienă stabilite de către specialiști și să respecte în continuare cele trei măsuri simple care pot proteja, respectiv evitarea locurilor aglomerate cu păstrarea distanței fizice, purtarea măștii de protecție și spălatul des pe mâini.
În cursul zilei de marți polițiștii au desfășurat activități în context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 784 persoane. De asemenea, au fost verificate 111 societăți comerciale. Au fost aplicate 135 sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.000 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/2020.
Intră acum și în grupul de