Hot de biciclete…nedeclarate ca fiind furate


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii suceveni au pus mâna pe un hoţ de biciclete, care nu au fost declarate furate. Potrivit IPJ Suceava, luni, în jurul orelor 17.00, poliţiştii din Şaru Dornei, în urma activităţilor specifice au constatat că R. Silviu, de 19 ani, localnic, a sustras la sfârşitul lunii noiembrie 2009 din scara unui bloc din centrul satului Neagra Şarului, o bicicletă aparţinând lui I. P., de 11 ani, din localitate.

La mijlocul lunii decembrie 2009, acesta a mai a sustras o bicicletă, de la intrarea în Complexul Neagra Şarului, aparţinând lui D. D., de 17 ani, din aceeaşi localitate.
Ambele biciclete în valoare de 800 lei au fost recuperate şi predate proprietarilor.

Până la constatarea faptelor, nici una din infracţiuni nu a fost reclamată de vreuna din părţile vătămate, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat urmând să se dispună procedural.


Intră acum și în grupul de