Intră acum și în grupul de
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a decis, vineri, mai multe măsuri care vizează localități de pe raza județului Suceava unde rata de răspândire a infecțiilor cu SARS-CoV-2 este crescută, fiind vorba despre orașul Broșteni, dar și comunele Ciocănești și Frătăuții Vechi.
Potrivit datelor DSP Suceava, în localitățile menționate incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este între 1,5 și 3 la mia de locuitori.
În aceste condiții, la Broșteni, Ciocănești și Frătăuții Vechi se vor aplica măsurile adoptate de CJSU Suceava în data de 22 octombrie, respectiv:
-desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
-activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00—23:00;
-activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
-purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.
Intră acum și în grupul de