Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor pentru administratorul unei pensiuni din Vatra Dornei. Aceasta trebuia să stea în izolare, dar a cazat 12 turiști la pensiunea pe care o gestionează


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au constatat că o femeie care trebuia să fie în autoizolare la domiciliu în Vatra Dornei s-a ocupat de cazarea a 12 turiști, iar acum se fac verificări pentru stabilirea turiștilor care au intrat în contact cu aceasta, iar față de femeie s-a deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Potrivit Poliției Județene Suceava, având în vedere Planul de acțiune organizat la nivelul Poliției Vatra Dornei, pe linie de respectare a măsurilor de autoizolare de către persoanele carantinate la locul de domiciliu ca urmare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, sâmbătă,  un echipaj de poliție împreună cu reprezentantul DSP si doi jandarmi s-au deplasat la domiciliul unui bărbat confirmat pozitiv cu noul coronavirus, aflat în autoizolare, împreună cu membrii familiei sale.

În urma controlului efectuat s-a stabilit că bărbatul și soacra sa respectă măsurile de autoizolare impuse la data de 16 octombrie de DSP Suceava, măsură care va expira în data de 29 octombrie, aceștia fiind carantinați în camere separate ale imobilului unde își au domiciliul.

În curtea imobilului se află însă și o pensiune administrată de soția bărbatului și s-a stabilit că femeia care administrează pensiunea, față de care s-a dispus măsura autoizolării, nu a respectat regulile de distanțare fizică și perimetrul în care trebuia să execute autoizolarea, prin faptul că aceasta a cazat începând de vineri un număr de 12 turiști în clădirea amplasată în partea inferioară a curții locului de domiciliu.

 Cu ocazia verificărilor, au fost dentificați cei 12 turiști cazați, urmând a se stabili care dintre aceștia au intrat în contact direct cu femeia care nu a respectat regulile impuse de măsura autoizlării la locul de domiciliu.

 De asemenea reprezentantul DSP prezent la fața locului a sancționat-o contravențional pe femeie conform reglementărilor în vigoare.

În acest caz s-au întocmit dosar de cercetare penală în care se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,zădărnicirea combaterii bolilor”.


Intră acum și în grupul de