Municipiul Suceava ar urma să intre în „scenariul roșu” dacă se menține și miercuri rata de infectare mai mare de 3 la mie


Intră acum și în grupul de

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava se va întruni, miercuri, în ședință în care va relua analiza privind scenariile pentru localitățile din județ, inclusiv pentru municipiul Suceava unde rata de infectare este marți de 3,02 la mie cu 387 de cazuri active în ultimele 14 zile.

Potrivit unor surse din administrația județeană, la propunerea DSP Suceava ar urma să se aprobe intrarea municipiului Suceava în „scenariul roșu” dacă și mâine se va menține rata de infectare mai mare de 3 la mia de locuitori.

Intrarea municipiului Suceava în „scenariul roșu” va presupune în primul rând că toate unitățile de învățământ vor continua să desfășoare activitatea educativă doar on line, activitatea din unitățile de alimentație publică și a instituțiilor de spectacole va fi suspendată, cu excepția activităților desfășurate în aer liber.

Restaurantele și cafenelele unităților de cazare vor putea fi folosite la interior doar de clienții acestora.

De menționat este că purtarea măștii de protecție în aer liber în municipiul Suceava este obligatorie de mai mult timp.

CJSU Suceava ar putea ridica măsura în termen de 48 de ore din momentul în care rata de infectare va coborî sub 3 cazuri la mia de locuitori.

În județul Suceava au depășit rata de infectare de 3 cazuri la mia de locuitori municipiile Suceava, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, orașele Siret, Solca, Frasin și Gura Humorului, comunele Dorna Arini,  Fundu Moldovei, Grămești, Mănăstirea Humorului, Mitocu Dragomirnei, Mușenița, Pojorâta, Sadova și Todirești.


Intră acum și în grupul de