Comunele Dornești, Ipotești și Ilișești au intrat în „scenariul roșu”, iar Frătăuții Noi, Frumosu și Valea Moldovei în „scenariul galben”


Intră acum și în grupul de

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a adoptat, duminică, o hotărâre prin care s-au dispus măsuri de diminuare a impactului de risc la nivelul municipiului Suceava (3,07) și a comunelor Dornești (3,16), Ilișești (3,06) și Ipotești (3,23), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori, precum și măsuri pentru comunele Frătăuții Noi (1,79), Frumosu (1,75) și Valea Moldovei (1,70), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este între 1,5 – 3 la mia de locuitori, măsuri prevăzute de către H.G. nr. 856/2020, începând cu data 03.11.2020, ora 00.00, pe o perioadă de 14 zile.

 Potrivit hotărârii, în localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori se aplică următoarele restricții corespunzătoare ratei de infectare:

  • desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;
  • purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

În localităţile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală de 3/1.000 de locuitori se aplică următoarele restricţii coresăpunzătoare acestei rate de infectare:

  • desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00—23:00;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
  • purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.

 Totodată, se modifică Scenariile de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ din comunele Dornești, Ilișești și Ipotești – unități cu personalitate juridică și structurile arondate acestora, începând cu data de 02.11.2020, conform tabelului următor:

Nr. crt.Denumire unitate de învățământ (PJ)Scenariul stabilit în consiliile de administrațieObservații
 Școala Gimnazială DorneștiScenariu roșu S3Incidența cazurilor pozitive la mia de locuitori mai mare de 3 la nivelul unității administrativ-teritoriale
 Școala Gimnazială Ipotești
 Școala Gimnazială „Simion Florea Marian” Ilișești

Intră acum și în grupul de