Intră acum și în grupul de
Poliţiştii de frontieră suceveni au confiscat de la un tânăr din Siret, 4.100 pachete de ţigări în valoare de peste 17.000 lei , ce urmau să fie comercializate pe piaţa neagră în vederea obţinerii de profit. Potrivit agentului de poliţie din cadrul IJPF Suceava, Ovidiu Sasu, luni, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Siret au executat o acţiune specifică în zona de responsabilitate, oprind pentru control un autoturism marca „Skoda”, ce era condus de D. Ciprian, în vârstă de 24 de ani, cu domiciliul în municipiul Siret.
După controlul documentelor de călătorie, s-a trecut la verificarea autoturismului, fiind descoperite în bagajele personale, un număr de 4.100 de pachete de ţigări, (2.130 marca „Viceroy” şi 1.970, marca „More”) fără documente legale de provenienţă.
Fiind întrebat de provenienţa ţigărilor, tânărul a declarat că le-a achiziţionat de la diferite persoane de pe raza oraşului Siret şi intenţiona să le comercializeze în municipiul Suceava.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 17.220 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar şoferul sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.500 lei.
Intră acum și în grupul de