Intră acum și în grupul de
Poliţiştii de frontieră suceveni au ridicat în vederea confiscării ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 10.000 lei, ce urmau să fie comercializate pe piaţa neagră din Bacău. Potrivit IJPF Suceava, vineri, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Siret, au executat o misiune specifică pe linia combaterii traficului cu ţigări în zona localităţii Bălcăuţi, astfel au oprit pentru control un autocar aparţinând unei firme de transport persoane ce se deplasa pe ruta Siret – Bucureşti.
După controlul documentelor de călătorie a pasagerilor, s-a trecut la verificarea mijlocului de transport, fiind descoperite în cala amenajată depozitării bagajelor, un număr de trei genţi de voiaj de culoare neagră în care se aflau ţigări ce aparţineau lui L. Costică în vârstă de 42 de ani, domiciliat în oraşul Siret.
Sireteanul a fostcondus la sediul S.P.F. Siret, unde în urma inventarierii s-a descoperit că persoana în cauză transporta un număr de 2.540 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, de diferite mărci, fără documente legale de provenienţă.
Fiind întrebat de provenienţă ţigărilor bărbatul a declarat că le-a achiziţionat de la mai multe persoane şi intenţiona să le revândă în municipiul Bacău, în vederea obţinerii de profit ilicit.
Ţigările în valoare de 10.439 lei au fost reţinute în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră, iar L. Costică a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.500 lei.
Intră acum și în grupul de