Intră acum și în grupul de
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a fost convocat, duminică după amiaza în ședință de prefectul Alexandru Moldovan pentru stabilirea unor noi măsuri ca urmare a evoluției pandemiei în localitățile din județ.
Astfel, începând cu 17 noiembrie urmează ca pentru două săptămâni orașul Broșteni și comunele Capu Câmpului, Crucea, Panaci, Pojorâta, Vadu Moldovei și Șaru Dornei să intre în scenariul roșu, iar orașul Dolhasca și comuna Poiana Stampei intră în scenariul galben.
De menționat este că se ridică măsurile pentru comuna Dorna Candrenilor.
Vă prezentăm noua hotărâre a CJSU Suceava:
Art. 1. În condițiile art. 2 din Hotărârea C.J.S.U. Suceava nr. 59/2020 și având în vedere incidențele cazurilor pozitive la mia de locuitori în ultimele 14 zile, începând cu data emiterii prezentei hotărâri, își încetează aplicabilitatea măsurile stabilite prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava nr. 59 din data de 30.10.2020, pentru comuna Dorna Candrenilor.
Art. 2. Se dispun, începând cu data de 17.11.2020, ora 00.00, pe o perioadă de 14 zile, pentru orașul Dolhasca și comuna Poiana Stampei, prevăzute în Anexa nr. l la prezenta hotărâre (unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este între 1,5 și 3/1000 de locuitori) următoarele măsuri:
a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020 activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;
c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 Ia H.G. nr. 967/2020, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;
d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;
e) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020 activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 06:00 – 23:00.
Art. 3. Se dispun, începând cu data 17.11.2020, ora 00.00, pe o perioadă de 14 zile, pentru unităţile administrativ-teritoriale de pe raza judeţului Suceava, respectiv orașul Broșteni și comunele Capu Câmpului, Crucea, Panaci, Pojorâta, Vadu Moldovei și Șaru Dornei, prevăzute în Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a depăşit pragul de 3/1000 locuitori, următoarele măsuri:
a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, organizarea şi desfășurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;
b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020 activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;
c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00 – 23:00;
d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 3 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 2 lit. b) şi c) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
e) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite;
f) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;
g) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020 activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;
Art. 3. Măsurile dispuse în baza prezentei hotărâri vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în urma analizei efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la expirarea termenului pentru care acestea au fost adoptate.
Art. 4. Prevederile prezentei hotărâri vor completa, modifica, în mod corespunzător Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava aflate în vigoare.
Lista unităţilor administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată a cazurilor
în ultimele 14 zile este între 1,5 și 3/1000 locuitori
Nr. crt. | Denumire unitate administrativ-teritorială | Incidența cazurilor pozitive la mia de locuitori (inclusiv focare) | Incidența cazurilor pozitive la mia de locuitori (fără focare, conform art. 14 alin. 4 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020) | Data și ora instituirii măsurilor | Data expirării măsurilor instituite |
Dolhasca | 1.56 | 1.56 | 17.11.2020, ora 00.00 | 30.11.2020, ora 24.00 | |
Poiana Stampei | 1.74 | 1.74 | 17.11.2020, ora 00.00 | 30.11.2020, ora 24.00 |
Lista unităţilor administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată a cazurilor
în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 locuitori
Nr. crt. | Denumire unitate administrativ-teritorială | Incidența cazurilor pozitive la mia de locuitori (inclusiv focare) | Incidența cazurilor pozitive la mia de locuitori (fără focare, conform art. 14 alin. 4 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020) | Data și ora instituirii măsurilor | Data expirării măsurilor instituite |
Broșteni | 3.31 | 3.31 | 17.11.2020, ora 00.00 | 30.11.2020, ora 24.00 | |
Capu Câmpului | 3.20 | 3.20 | 17.11.2020, ora 00.00 | 30.11.2020, ora 24.00 | |
Crucea | 3.52 | 3.52 | 17.11.2020, ora 00.00 | 30.11.2020, ora 24.00 | |
Panaci | 3.12 | 3.12 | 17.11.2020, ora 00.00 | 30.11.2020, ora 24.00 | |
Pojorâta | 3.35 | 3.35 | 17.11.2020, ora 00.00 | 30.11.2020, ora 24.00 | |
Vadu Moldovei | 3.73 | 3.73 | 17.11.2020, ora 00.00 | 30.11.2020, ora 24.00 | |
Șaru Dornei | 3.10 | 3.10 | 17.11.2020, ora 00.00 | 30.11.2020, ora 24.00 |
Intră acum și în grupul de