Intră acum și în grupul de
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, marţi, că pentru proiectul turistic “Pelerin în Bucovina” guvernul austriac ar urma să propună guvernului român semnarea unui Memorandum privind cooperarea şi sprijinirea acestui proiect. Flutur a spus, marţi, într-o conferinţă de presă, că a discutat, luni, cu ambasadorul Austriei în România, Martin Eichtinger, despre acest Memorandum privind proiectul turistic “Pelerin în Bucovina” şi că dar şi privind ruta pe care se va face acest pelerinaj.
Astfel, pelerinajul va începe din Viena, va trece prin Slovacia, Ungaria, şi va intra în România pe la Petea, Satu-Mare, Maramureş şi apoi Suceava, destinaţiile finale fiind Basilica Minor din Cacica şi Mănăstirea Putna, unde anual se adună zeci de mii de pelerini cu prilejul sărbătorii creştine Adormirea Maicii Domnului.
Totodată, Flutur a spus că a discutat la Târgul de turism de la Viena cu agenţii de turism care şi-au exprimat interesul pentru ca în perioada din preajma zilei de 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, acestea să închirieze un tren de epocă care să circule pe traseul Viena-Cacica, ca până în anul 1949.
Preşedintele CJ Suceava a arătat că autorităţile sucevene vor elabora un program detaliat al acestui pelerinaj, un ghid al pelerinului cu toate detaliile necesare, cu toate obiectivele de vizitat şi un calendar de evenimente şi va fi înfiinţat şi un dispecerat pentru pelerini.
El a mai spus că organizatorii intenţionează să trimită invitaţii astfel încât la oficierea slujbelor religioase cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, să fie prezenţi Patriarhul BOR, PF Daniel şi E.S. Cardinalul Schönborn al Austriei.
Flutur a menţionat că acest proiect de pelerinaj ar putea deveni permanent şi a dat ca model pelerinajul spre mormântul apostolului Iacob din Santiago de Compostela din Spania, cunoscut şi ca “Drumul lui Iacob”.
“Acest pelerinaj e frecventat de foarte multe familii. Aceasta încurajăm şi noi, un pelerinaj în care se merge cu familia”, a spus preşedintele CJ Suceava.
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit, la Viena cu Elisabeth Udolf-Strobl, directorul general pentru turism din cadrul Ministerului Economiei şi Muncii al Guvernului austriac, cu care a discutat despre programul turistic “Pelerin în Bucovina” care urmează să se organizeze anual, în perioada 15 iulie-15 august, de la Viena la Suceava, cu prilejul sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului, având ca destinaţii principale Basilica Minor din Cacica şi Mănăstirea Putna, care au ca hram această sărbătoare religioasă.
El a arătat că a convenit cu oficialul austriac ca, pentru început, de Paşte, să vină în Bucovina o delegaţie formată din tur-operatori austrieci şi jurnalişti din turism care să viziteze zona şi pregătească programul din lunile iulie şi august.
Proiectul CJ Suceava “Pelerin în Bucovina” a fost realizat la iniţiativa ambasadorului Austriei la Bucureşti, Martin Eichtinger, care a anunţat la Târgul de turism al Bucovinei din toamna anului 2008 că va promova un proiect pentru înfiinţarea unui drum de pelerinaj din Austria spre Europa de Est.
CJ Suceava a depus, luni, la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Est o cerere de finanţare a acestui program turistic prin POR, Axa V, măsura 5.3 – Dezvoltarea turismului intern prin promovarea produselor specifice.
Intră acum și în grupul de