Incendiu in Malini de la un cos de fum (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Detaşamentul de pompieri Fălticeni împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mălini au intervenit miercuri, la ivirea zorilor cu trei autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria Antonicăi P., din comuna Mălini. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, incendiul a fost anunţat la ora 05:50, iar la sosirea echipajelor, ardea acoperişul casei construit pe astereală din lemn, cu învelitoare din tablă, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie şi anexele gospodăreşti.

Incendiul a fost lichidat la ora 08.20, dar a ars acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ 35 mp, degradându-se planşeul, pe aceeaşi suprafaţă. Pagubele au fost estimate la 5.000 lei.

Din primele cercetări, a rezultat că incendiul a izbucnit prin efect termic, din cauza coşului de evacuare a fumului, neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile.
Pompierii au salvat locuinţa şi anexele gospodăreşti în valoare de aproximativ 40.000 lei.

Adjunctul inspectorului şef al ISU „Bucovina” Suceava, maiorul Costică Gheaţă, solicită sucevenilor să ia măsuri de prevenire, pentru a nu se ajunge la pierderi de bunuri şi chiar vieţi în urma incendiilor provocate de sobe şi alte aparate de încălzire.


Intră acum și în grupul de