CJ Suceava alocă 530.000 de lei Spitalului Fălticeni care este suport pentru patologia non Covid pentru SJU Suceava


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că instituția pe care o conduce va aloca o sumă de 530.000 de lei municipiului Fălticeni, pentru Spitalul Municipal.

Sprijinul financiar pentru această unitate spitalicească urmează să fie aprobat în prima ședință a Consiliului Județean Suceava, care va avea loc săptămâna viitoare. Gheorghe Flutur a precizat că a propus repartizarea sumei de 530.000 de lei pentru spitalul din Fălticeni în vederea asigurării de resurse financiare suplimentare pentru această unitate.

„Trebuie subliniat faptul că Spitalul Municipal Fălticeni are nevoie de aceste resurse având în vedere că funcționează ca spital suport pentru Spitalul Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava, asigurând preluarea pacienților non Covid-19”, a arătat șeful administrației județene.

Gheorghe Flutur a reamintit faptul că la finalul lunii trecute, Consiliul Județean Suceava a alocat sume importate pentru spitalele suport Covid din județ, respectiv cele din Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei și Siret.

Președintele CJ Suceava a spus că pentru aceste spitale, ca urmare a solicitărilor primite, a decis alocarea sumei totale de 3.000.000 lei cu titlul de ajutor pentru situații de extremă dificultate pentru cele cinci localități. Astfel, Spitalul Municipal Rădăuți a primit o sumă de un milion de lei, în timp ce primăriile Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Siret și Gura Humorului au primit fiecare câte 500.000 de lei în vederea asigurării de resurse financiare suplimentare pentru spitalele aflate sub autoritatea acestora.


Intră acum și în grupul de