1.332.754 de buletine de vot necesare la alegerile parlamentare în județul Suceava au fost tipărite


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a anunțat că, în data de 23 noiembrie, a avut loc, în sistem videoconferință, ședința Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, cu participarea pe plan local a membrilor Comisiei tehnice județene.

Potrivit, sursei citate, subiectele dezbătute în cadrul videoconferinței au vizat analiza activităților efectuate până în prezent de Comisiile tehnice județene cu respectarea calendarului acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 745/2020.

Astfel, la nivelul județului Suceava, până în prezent s-au desfășurat următoarele activătăți:

  • s-au organizat ședințe operative de lucru cu participarea conducerii Instituției Prefectului-județul Suceava și a personalul tehnic auxiliar al Biroul Electoral Județean de Circumscripție nr. 35 Suceava;
  • Au fost preluate de la R.A. Monitorul Oficial pentru județul Suceava, un număr de 666.377 buletine de vot pentru Senat (8 pagini) și 666.377 buletine de vot pentru Camera Deputaților (16 pagini) – fiind inclus suplimentul de 10%, tipărite conform machetelor avizate de Biroul Județean Suceava al Autorității Electorale Permanente și apropate de Biroul Electoral Județean de Circumscripție nr.35 Suceava.
  • Au fost preluate un număr de 625.417 timbre autocolante și 2.800 de ștampile cu mențiunea VOTAT.
  • A fost asigurat întreg necesarul de materialele în vederea desfășurării procesului electoral din data de 6 decembrie 2020.
  • Au fost predate către Biroul Electoral Județean de Circumscripție nr.35 Suceava un număr de 574 buletine de vot pentru alegerea Senatului și 574 buletine de vot pentru alegerea Camerei Deputaților în vederea anulării.
  • În ceea ce privește asigurarea materialelor igienico-sanitare, până la această dată s-au primit 198.500 măști și 1.300 litri de dezinfectant. Urmează ca până pe data de 25.11.2020 să se primească și un număr de 75.000 de mănuși.
  • Buletinele de vot și celelalte materiale necesare defășurării în bune condiții a procesului electoral din data de 6 decembrie 2020, sunt depozitate sub paza efectivelor de jandarmi la Centru Economic “Bucovina”, aflat în imediata vecinătate a Aeroportului din Suceava, de unde se va face și distribuirea acestora.
  • Se actualizează în permanență site-ului Instituției Prefectului-județul Suceava pentru aducerea la cunoștința publică a legislației electorale și a hotărârile emise de Biroului Electoral de Circumscripție nr. 35 Suceava;
  • Se  asigură zilnic, suportul tehnic la Biroul Electoral Județean nr. 35 Suceava de personalul tehnic auxiliar.

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, precizează că până la această dată s-au realizat toate acțiunile prevăzute în Programul Calendaristic al alegerilor, aprobat prin H.G. nr. 745/03.09.2020.


Intră acum și în grupul de