Intră acum și în grupul de
Un grav accident s-a produs luni seara în Bălcăuți în zona Ratoș.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, în urma coliziunii dintre două autoturisme în care se aflau patru persoane, trei persoane primesc îngrijiri medicale.
Potrivit lui Găleată, în zonă intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Două dintre persoanele rănite, una în vârstă de 19 și a doua în vârstă de 15 ani, vor fi transportate la spital, prima la Spitalul din Siret, iar a doua la Spitalul Județean de Urgență Suceava.
Poliția a deschis o anchetă pentru vătămare din culpă și urmează să stabilească modul în care s-a produs coliziunea.
Intră acum și în grupul de