Tigari de peste 10.000 lei, confiscate de frontieristi de la un radautean


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat în trafic un bărbat din Rădăuţi, care transporta 2.500 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de peste 10.000 lei, ce urmau să fie comercializate pe piaţa neagră, în vederea obţinerii de profit ilicit. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Suceava, comisar Ilie Poroch- Seriţan, în seara zilei de luni, poliţiştii de frontieră au executat o acţiune pe linia combaterii traficului de ţigări pe comunicaţia D.N. 2E , pe raza localităţii Vicovul de Jos, astfel au oprit în trafic un autoturism marca „Audi A6”, condus de R. Constantin, în vârstă de 28 de ani, domiciliat în municipiul Rădăuţi.

După controlul documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră au decurs la efectuarea unui control asupra mijlocului de transport, descoperind că şoferul transporta 2.500 pachete de ţigări marca „Monte Carlo” de provenienţă ucraineană, fără documente legale de provenienţă.

Ţigările în valoare de 10.500 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar rădăuţeanul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.500 lei.


Intră acum și în grupul de