Intră acum și în grupul de
Detaşamentul de Pompieri Suceava împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Fântânele au intervenit marţi la prânz, cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa Elenei F., din localitatea Băneşti, comuna Fântânele. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, incendiul a fost anunţat la ora 12:20, iar la sosirea pompierilor acesta se manifesta în holul casei, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie.
Focul a fost stins la ora 13.45. Au ars mobilierul din lemn şi materiale textile aflate în holul casei. S-au degradat pereţii portanţi şi planşeul holului. Pagubele au fost estimate la cca. 2.000 lei.
Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit, din cauza unei lumânări uitată aprinsă în holul casei.
Pompierii au salvat locuinţa în valoare de aproximativ 15.000 lei.
Intră acum și în grupul de