Intră acum și în grupul de
O tânără în vârstă de 28 de ani, din Fălticeni, s-a intoxicat după ce a fumat „iarbă legală”. Aceasta a fost transportată marţi seară, la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean “Sf. Ioan cel Nou”, după ce a inhalat o substanţă halocinogenă.
Potrivit medicului urgentist, Tiberius Brădăţan, tânăra, care atunci când a fost adusă la spital, acuza, printre altele, dureri stomacale, greţuri şi ameţeli, a fost internată în secţia de Medicină Internă, unde medicii îi acordă îngrijirile medicale. „Pacienta susţine că a fumat un drog, aşa numita iarbă legală. Deocamdată starea ei de sănătate este bună”, a precizat miercuri Tiberiu Brădăţan.
Ionela A., a fost diagnosticată cu „intoxicaţie acută cu substanţă inhalatorie, halucinogenă”. Acesta este din Fălticeni, dar locuieşte în municipiul Suceava.
„Femeia susţine că a primit cadou pachetul cu iarbă etnobotanică de la o prietenă şi a fumat drogul mai mult din curiozitate”, a declarat Gabriel Paţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, cu menţiunea că verificările în acest caz sunt continuate de lucrătorii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate, care vor stabili dacă aceasta a consumat „iarbă legală”, aşa cum susţine sau marijuana, care este un drog ilegal în România.
Gabriel Panţiru spune că la nivelul judeţului Suceava funcţionează cinci magazine care comercializează plante etnobotanite, cunoscute drept „drogurile legale”, din care două îşi desfăşoară activitatea în municipiul Suceava.
Intră acum și în grupul de