Ion Lungu mulțumește sucevenilor pentru că s-a revenit la „scenariul galben” în municipiu și solicită să se respecte în continuare măsurile de protecție sanitară


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a solicitat, miercuri, operatorilor economici din zona HoReCa să respecte noile prevederi din „scenariul galben” în care este municipiul Suceava și să nu depășească 30 la sută din capacitatea unităților de alimentație publică, dar și orarul.

El a prezentat pe larg măsurile pe care trebuie să le respecte operatorii din domeniul HoReCa, cei din zona jocurilor de noroc și cei din zona spectacolelor și cinematografelor.

Primarul a mulțumit sucevenilor pentru efortul făcut pentru că s-a revenit la „scenariul galben” și că își dorește ca măcar în perioada sărbătorilor de iarnă să fie o situație mai liniștită în ceea ce privește cazurile de îmbolnăvire.

„Cel mai important lucru pe care îl putem face este să ajutăm spitalul acolo unde suntem la capacitatea maximă din ATI, să facem tot posibilul prin măsurile pe care le luăm, cele pe care le știm, purtatul măștii, distanțarea socială, spălatul pe mâini, să facem în așa fel încât tot mai puține persoane să ajungă la spital”, a spus Ion Lungu.


Intră acum și în grupul de