Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, miercuri, că se încep pregătirile pentru organizarea Forumului Mondial al Diplomației Economice Suceava-Bucovina, la Suceava, în perioada 24-25 septembrie 2021, în parteneriat cu Federația Europeană a Camerelor de Comerț Bilaterale, cu participarea a peste 400 de invitați din peste 35 de țări.
Organizarea în județul Suceava a acestui forum vine să reîntregească seria acțiunilor de promovare a județului realizate de Consiliul Județean Suceava, spune Flutur.
Federația Europeană a Camerelor de Comerț Bilaterale este o asociație non-profit guvernată de Codul Civil elvețian, cu sediul în Elveția
„Forumul mondial al diplomației economice Suceava 2021 reprezintă un eveniment care își propune să reunească factorii decizionali ai diplomației economice din întreaga lume. Diplomația economică reprezintă modalitatea în care un stat își gestionează relațiile economice externe, inclusiv comerțul și investițiile”, a menționat Flutur.
Potrivit acestuia, alegerea locului de desfășurare al evenimentului la Suceava nu este întâmplătoare. S-a avut în vedere localizarea geografică a județului, la frontiera estică a Uniunii Europene, dorindu-se, astfel, să se creeze o punte de legătură între Est și Vest.
„Prin desfășurarea Forumului Mondial al Diplomației Economice Suceava-Bucovina se dorește consolidarea bazei informaționale a actorilor implicați în diplomația economică, crearea unui cadru în care statele pot pune bazele unor noi relații diplomatice și economice, dar și consolidarea relațiilor deja existente, împărtășirea know-how-ului și a exemplelor de bună practică”, a adăugat președintele CJ Suceava.
El a subliniat că printre prioritățile Consiliului Județean Suceava se regăsește și cea cu privire la atragerea de investiții, în toate domeniile de activitate, investiții care să genereze crearea de noi locuri de muncă şi o dezvoltare economico-socială durabilă a județului.
„Pentru ca această prioritate să producă rezultate, consider că nici un efort nu este prea mare, iar participarea noastră la organizarea acestui forum mondial, unde sunt așteptați sa participe personalități internaționale marcante, printre care domnii Jose Manuel Durao Barroso și Romano Prodi, foști președinți ai Comisiei Europene, se înscrie în acest context, cu atât mai mult cu cât promovarea potențialului economic al județului și identificarea de noi cooperări avantajoase sunt aspecte aflate în permanență în atenția noastră”, a mai declarat Gheorghe Flutur.
El susține că este nevoie ca Suceava să fie prezentă acolo unde se întâlnește cererea cu oferta.
„Știm cu toții că, pentru a avea vizibilitate, trebuie să fim prezenți la locul potrivit, acolo unde se întâlnește cererea cu oferta, inclusiv în cadrul întâlnirilor internaționale care abordează subiecte de interes economic, să ne promovăm, să ne facem cunoscut potențialul economic, să ne prezentăm oportunitățile și facilitățile pe care județul Suceava le poate oferi celor interesați să investească”, a spus Flutur.
Intră acum și în grupul de