Intră acum și în grupul de
Frontieriştii suceveni au folosit armamentul din dotare pentru reţinerea a doua persoane care nu s-au supus somatiilor legale, deoarece transportau ţigări de contrabandă. Potrivit IJPF Suceava, în seara zilei de miercuri, poliţiştii de frontieră suceveni au executat o acţiune pe linia combaterii traficului cu ţigări ocazie cu care au depistat în trafic un autoturism marca „VW Passat” în care se aflau B.Ilie şi S. Victor, ambii domiciliaţi în oraşul Vicovu de Sus, despre care se deţineau informaţii că se ocupa cu traficul ilegal de ţigări.
Deoarece aceştia nu s-au supus semnalelor regulamentare ale poliţiştilor de frontieră, s-a trecut la urmărirea autoturismului care, în localitatea Volovăţ, a intrat pe un drum lăturalnic, moment în care cei doi pasageri au abandonat maşina şi au încercat să fugă.
„Pentru reţinerea celor în cauză, care nu s-au supus somaţiilor verbale, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase mai multe focuri de avertisment, în plan vertical. Deoarece cei doi au continuat să fugă, poliţiştii de frontieră au tras un foc la nivelul picioarelor uneia dintre persoane, ocazie cu care B. Ilie a fost rănit în piciorul stâng, ulterior fiind imobilizată şi cealaltă persoană urmărită”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJPF Suceava, comisar Ilie Poroch-Seriţan.
Acesta menţionează că persoana rănită a fost transportată de urgenţă la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde i s-a acordat îngrijiri medicale, în prezent starea acesteia fiind stabilă din punct de vedere medical.
Comisarul Poroch spune că persoanelor în cauză li s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la contrabandă, cercetările fiind continuate de poliţiştii de frontieră sub supravegherea procurorului din cadrul DIICOT Suceava, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.
Întreaga cantitate de ţigări (10.000 pachete marca „Doina” de provenienţă R. Moldova), în valoare de 42.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră suceveni.
Intră acum și în grupul de