CJSU: „Scenariul roșu” pentru comuna Sadova, unde rata infectării Covid-19 a ajuns la 3.05 la mie, și cel „galben” pentru comuna Putna


Intră acum și în grupul de

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava s-a întrunit miercuri într-o ședință extraordinară în cadrul căreia a introdus restricții în comunele Sadova și Putna.

Concret, începând cu data de 19.12.2020, pentru o perioadă de 14 zile, comuna Putna (2,79) intră în scenariul galben, iar comuna Sadova (3,05) intră în scenariul roșu începând cu data de 20.12.2020.

Restricțiile caracteristice scenariului roșu:

a)  În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, organizarea şi desfășurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;

b)  În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;

c)  În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00 – 23:00;

d)  În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 4 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 3 lit. b) şi c) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

e)  În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite;

f)  În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

g)  În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Restricțiile caracteristice scenariului galben:

a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

b)  În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

c)  În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 Ia H.G. nr. 1065/2020, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00-23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

d)  În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

e)  În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 06:00 – 23:00.


Intră acum și în grupul de