Intră acum și în grupul de
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a semnat, sâmbătă, la Suceava, la Palatul Adminstrativ, cu autorităţile judeţene sucevene două contracte de finanţare. Primul este cel privind reabilitarea Cetăţii de Scaun, în valoarea de 52 de milioane de lei, iar cel de al doilea vizează modernizarea Ambulatorului Spitalului Judeţean de Urgenţă din Suceava, în valoare de 4,6 milioane lei (peste un milion de euro).
Ministrul Elena Udrea a felicitat autorităţile sucevene pentru numeroasele proiecte cu finanţare europeană sau cu finanţare prin programe interne promovate din 2008 încoace, arătând că regiunea de dezvoltare Nord-Est are cele mai multe proiecte europene şi că sunt finalizate fondurile aproape pe toate axele din POR (Programul Operaţional Regional) pentru această regiune. Ea a ţinut să preizeze că în anul 2009 a avut o foarte bună colaborare cu autorităţile sucevene în domeniul turismului şi că din statisticile ministerului succesul cel mai mare al programelor turistice a fost legat de Bucovina, atât prin proiectul „De paşti în Bucovina” cât şi pentru turismul montan, de schi.
Dna Udrea a mai spus că se vor continua proiectele de investiţii în turism şi că în Bucovina se va putea vorbi de o salbă de staţiuni montane care vor putea atrage numeroşi turişti. Ministrul a mai spus şi că cele două proiecte semnate sâmbătă sunt extrem de importante, subliniind că Cetatea de Scaun va deveni în acest fel, după finalizarea proiectului, un punct de atracţie foarte important pentru turismul cultural, turismul istoric.
Proiectul „Reabilitarea Cetăţii de Scaun a Sucevei şi a zonei de protecţie a acesteia” se va desfăşura pe parcursul a 60 de luni (cinci ani) şi îşi propune creşterea gradului de atractivitate a cetăţii în vederea dezvoltării turistice. Banii vor fi investiţi în restaurări, amenajări peisagistice, crearea de locuri de parcare, reabilitarea căilor de acces şi construirea unui punct de informare. Bugetul total al proiectului este de 52,6 milioane lei, din care peste 35 milioane lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a apreciat că acesta este un proiect ambiţios, iar Cetatea de Scaun poate fi denumită kilometrul zero al turismului din nordul ţării, fiind cel mai important monument de acest tip din zonă. El a mai arătat că în Cetate se organizează anual Festivalul Medieval (cu un succes extraordinar la public), fiind prezentate diferite spectacole, iar după modernizare aceasta va fi un punct de atracţie şi mai mare pentru turişti.
În ce priveşte proiectul de modernizare, dezvoltare şi echipare a ambulatoriului de specialitate la Spitalul judeţean de urgenţă Sf. Ioan cel Nou din Suceava, el este pregătit să se desfăşoare pe parcursul a 13 luni, iar în urma investiţiei se vor moderniza 14 cabinete medicale, patru săli de intervenţii şi se vor achiziţiona echipamente medicale şi mobilier specific. Bugetul total al proiectului este de 4,6 milioane lei, din care 3,28 milioane lei este contribuţia Uniunii Europene. La semnarea contractului privind modernizarea Ambulatorului a participat şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Irimie.
Preşedintele CJ Suceava a arătat că nevoile financiare pentru reabilitarea spitalului sunt mai mari şi şi-a exprimat încrederea că şi Ministerul Sănătăţii, cu eforturile lui Cristian Irimie va găsi fondurile necesare pentru aceste lucrări
Intră acum și în grupul de