Politistii i-au confiscat sacosele cu tigarile luate din duty free


Intră acum și în grupul de

Un sucevean a rămas fără sacoşele cu ţigările luate din duty free şi s-a ales şi cu o amendă de 30.000 lei. Potrivit IPJ Suceava, luni, în jurul orelor 17.00, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Rădăuţi a procedat la oprirea în trafic pe DN 2, în interiorul localităţii Grăniceşti, a unui autoturism condus de P. Constantin, de 32 ani, din municipiul Suceava.

Întrucât, în urma controlului efectuat asupra autoturismului, s-a constatat că în portbagaj se aflau mai multe sacoşe conţinând pachete de ţigarete de diferite mărci din duty free, s-a luat legătura cu Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava, împreună fiind verificată şi inventariată cantitatea de ţigarete. Au fost găsite 1.450 pachete ţigarete.

Lucrătorii DJAOV Suceava au luat măsura sancţionării contravenţionale cu suma de 30.000 lei a suceveanului, iar ţigările în valoare de 6.190 lei au fost ridicate în vederea confiscării.


Intră acum și în grupul de