Un număr de 287 de pacienți COVID 19 sunt internați în spitalele din județul Suceava, iar 107 de pacienți sunt suspecți de infecție cu noul coronavirus


Intră acum și în grupul de

Numărul de pacienți COVID-19 internați în spitalele din județul Suceava a scăzut ușor la 287, iar cel al pacienților cu supiciune de infecție cu noul coronavirus a crescut la 107.

Potrivit Prefecturii Suceava, în județ, în ultimele 24 de ore au fost internate 19 persoane diagnosticate cu Covid – 19, iar în același interval de timp au fost externate 21 persoane declarate vindecate de Covid-19.

Din totalul celor 506  pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 164 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 90 pacienți sunt în zona tampon și 252 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 164 pacienți diagnosticați Covid-19 internați la SJU Suceava 15 prezintă forme ușoare; 80 prezintă forme medii ale bolii; 52 prezintă forme severe; iar 17 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (dintre aceștia 5 pacienți sunt ventilați neinvaziv și 3 ventilați invaziv).

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 350 paturi libere, din care 62 pentru pacienți Covid-19, 193 în sectorul non-Covid și 95 pentru zona tampon.

La unitatea ATI sunt disponibile 3 paturi pentru pacienți Covid, sunt 23 ventilatoare libere, din care 12 pentru pacienții Covid-19, și 11 pentru pacienții non-Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 62 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (7 cu forme ușoare, 43 prezentând forme medii, 10 forme grave și 2 pacienți în formă critică), 10 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 25 locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI sunt internati 2 pacienți.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați un număr de 18 pacienți diagnosticați cu Covid-19, dintre aceștia 14 prezintă forme medii și 4 forme grave, 3 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 17 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 22 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (18 forme medii și 4 cu forme grave) și 1 persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 5 locuri în sectorul Covid.  

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați un număr de 18 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (5 cu forme ușoare și 13 prezentând forme medii) și  3 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 24 locuri în sectorul Covid.              

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 3 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (2 cu forme ușoare și 1 persoană cu formă medie) nu sunt persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 22 locuri în sectorul Covid.

La nivelul județului sunt disponibile 155 de locuri libere Covid și 109 locuri pentru zona tampon.

Potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava în județul Suceava sunt declarate vindecate de COVID-19 un număr de 13.957 de persoane.


Intră acum și în grupul de