Intră acum și în grupul de
O pasageră minoră în autoturismul unui tânăr ce şofa deşi era beat va trebui să stea două săptămâni în spital, după ce acesta a intrat într-un stâlp. Potrivit IPJ Suceava, miercuri, la ora 07.40, pe DJ 178D, la intrarea în oraşul Cajvana, C. Mircea, de 24 ani localnic, în timp ce conducea un autoturism, din cauza stării de ebrietate, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a părăsit partea carosabilă.
Autoturismul a intrat într-un stâlp din piatră, minora R. D., în vârstă de 16 ani, din comuna Arbore, pasageră, fiind rănită.
Conducătorul auto nu purta centură de siguranţă, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,94 alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Intră acum și în grupul de