Accident mortal la Horodnic de Sus


Intră acum și în grupul de

Doi tineri au sfârşit între fiarele contorsionate al unui autoturism, un al treilea reuşind să supravieţuiască. Potrivit IPJ Suceava, vineri, la ora 23.59, pe DN 17A, în afara comunei Horodnic de Sus, Z. Gheorghe, de 18 ani, din comuna Marginea, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Anglia, nu a adaptat viteza la condiţiile unui carosabil acoperit cu mâzgă îngheţată şi pierzând controlul asupra direcţiei de mers. Autoturismul a pătruns pe contrasens, apoi în afara părţii carosabile, lovind în derapaj cu laterala dreaptă un copac ornamental de pe partea stângă a drumului.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto şi a pasagerului de pe scaunul stânga faţă V. Dumitru, de 18 ani. din comuna Marginea, precum şi rănirea pasagerului de pe bancheta din spate, F. Iulian, de 18 ani, din aceeaşi localitate, care a fost transportat la Spitalul Rădăuţi, unde i s-a stabilit diagnosticul „plagă contuză genunchi drept, plăgi escoriate regiunea lombo-sacrală, plagă escoriată zona parietală dreapta, contuzie hemitorace drept, sindrom piramidal stâng”. Acesta a fost transferat la Spitalul Judeţean.

Imediat după producerea accidentului, la faţa locului s-a deplasat Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, la sosire, militarii au găsit un autoturism marca Vauxhal Omega, care ieşise de pe partea carosabilă, izbindu-se violent de un copac iar în urma impactului, cei trei ocupanţi ai maşinii au rămas încarceraţi.

Concomitent cu măsurile de siguranţă specifice în astfel de cazuri- deconectarea bornelor de la baterie şi verificarea eventualelor scurgeri de carburanţi şi lubrifianţi, pompierii au descarcerat victimele decedate. De asemenea, şi cel de-al treilea pasager, singurul supravieţuitor a fost descarcerat şi predat echipajului Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Misiunea echipajului profesionist s-a încheiat la ora 00.42.


Intră acum și în grupul de