Rotary Club Suceava Cetate, preocupat de vederea copiilor care acum petrec mult mai mult timp în fața ecranelor calculatoarelor sau telefoanelor. Elevii din Pleșești au participat la un curs interactiv de educație oftalmologică


Intră acum și în grupul de

Pandemia a schimbat radical modul în care copiii învață și își petrec timpul liber. Pe lângă timpul alocat cursurilor online, din considerente de diminuare a interacțiunii sociale, mulți părinți tind să relaxeze regulile privind timpul liber alocat jocurilor video, desenelor animate sau telefonului mobil în încercarea de a-i menține pe copii ocupați. În plus, copiii petrec tot mai puțin timp jucându-se în aer liber și sunt tot mai atrași de culorile și dinamica ecranelor.

Astfel, la finalul lunii decembrie, Rotary Club Cetate împreună cu Școala Gimnazială Constantin Tomescu din Pleșești, comuna Vulturești, județul Suceava, a derulat proiectul intitulat Ai grijă de ochii tăi!. Acesta a constat într-un curs interactiv de educație oftalmologică în care peste 35 de participanți – elevii școlii, părinții lor și cadrele didactice – au aflat de la reprezentanții Clinicii Oftalmologice Medoptic cum să își protejeze vederea în această perioadă în care petrecem foarte mult timp în fața ecranelor.

Mai mult timp petrecut în fața ecranelor, fie pentru activitățile școlare, fie pentru distracție și conexiune, poate dăuna vederii copiilor, conducând la oboseala ochilor, dureri de cap și dificultăți de concentrare. Utilizarea în exces a ecranelor îi poate expune pe copii unui risc mai mare de a dezvolta diferite probleme oculare, a precizat Liviu Trifina, managerul Clinicii Medoptic și coordonatorul acțiunii din partea clubului nostru.

Alina Ionela Costan, învățător la Școala Gimnazială Constantin Tomescu din Pleșești a adăugat: Ne bucurăm că elevii școlii noastre au avut o astfel de oportunitate. Pe lângă însușirea cunoștințelor teoretice și practice, astfel de sesiuni interactive cu participanți din diverse domenii și categorii de vârstă îi ajută pe copii să-și depășească inhibițiile și timiditatea și să dobândească încredere în sine. Am încrederea că noile cunoștințe dobândite vor contribui la îmbunătățirea calității vieții tuturor participanților în ceea ce privește conduita în fața ecranelor.

Anca Trifina, medic specialist la Clinica Oftalmologică Medoptic a afirmat că prin această sesiune s-a urmărit ca participanții să își însușească noțiuni de educație oftalmologică și modalități prin care își pot relaxa ochii obosiți. Printre aceste metode au fost amintite:

* adoptarea unei poziții corecte în bancă, cu spatele drept;

* vizualizarea ecranelor la o distanță de 60-70 de centimetri, cu ochii situați la 10 centimetri deasupra centrului ecranelor;

* adoptarea unei poziții care să permită scrisul și cititul fără modificarea poziției trunchiului;

* pauze regulate, în care nu se joacă pe calculator, tabletă sau telefon;

* aplicarea de lacrimă artificială cu protecție pentru razele UV;

* odihnă și somn;

*   ore de joacă în aer liber, plimbări și sport;

pentru fiecare 20 minute în care ochii au privit un ecran de aproape, aceștia trebuie relaxați privind minim 20 de secunde la distanță mai mare de 6 metri;

utilizarea ochelarilor cu lentile de protecție calculator și dispozitive digitale.

Pe lângă această sesiune interactivă, elevii de la Școala Primară Osoi, arondată Școlii Gimnaziale Constantin Tomescu din Pleșești, au beneficiat în toamna precedentă și de un control oftalmologic gratuit efectuat de specialiștii Clinicii Oftalmologice Medoptic.

Medicul Anca Trifina a precizat că miopia tinde să se accentueze și să se accelereze în copilărie, iar miopiile mari asociază risc crescut de boală oculară la adult: Am evaluat riscul apariției și dezvoltării miopiei la copii și împreună, după caz, am luat măsuri de prevenire și corectare pentru a stopa înrăutățirea vederii celor mici.

Din anul 2019, încă de la înființarea asociației noastre, membrii Rotary Club Suceava Cetate sunt alături de elevii din Osoi. Aici derulăm activități pe linie de educație și sănătate, în concordanță cu direcțiile strategice asumate de clubul nostru. Astfel, controlul oftalmologic de care au beneficiat elevii și sesiunea de informare despre cum ne protejăm vederea, fac parte din proiectul NOI, prin care urmărim să creăm premisa unei educații solide care să ofere șansa dezvoltării armonioase a acestor copii, a declarat Vasile Varvaroi, președintele Rotary Club Suceava Cetate.


Intră acum și în grupul de