Presedintele CJ Suceava s-a intalnit cu ambasadorul Romaniei in Ucraina (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Drumul spre punctul de trecere simplificată a frontierei de la Climăuţi este finalizat şi se continuă modernizarea drumului spre punctul de trecere simplificată a frontierei de la Izvoarele Sucevei, a anunţat marţi preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur. El a precizat că i-a prezentat ambasadorului României în Ucraina, Traian Laurenţiu Hristea, strategia judeţeană de finalizare a lucrărilor de modernizare a drumurilor judeţene spre punctele de frontieră cu Ucraina, dar şi de amenajare a punctelor de trecere a frontierei.

Şeful deliberativului judeţean a menţionat totodată că autorităţile sucevene vor accesa proiecte prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova atât pentru modernizarea căilor de acces spre frontieră cât şi pentru amenajarea punctelor de trecere a frontierei, pentru accesul cetăţenilor de o parte şi de alta a graniţei, cu respectarea legislaţiei europene în domeniu.

Senatorul PD-L de Suceava, Orest Onofrei, s-a întâlnit recent cu ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Markiyan Kulyk, la cererea acestuia, cu care a discutat despre negocierile Acordului privind micul trafic la frontieră.

Diplomatul ucrainean i-a spus senatorului că acordul de mic trafic între România şi Ucraina este într-o fază avansată a negocierilor, dar că în prezent se află într-un blocaj determinat de mai multe divergenţe. Astfel, partea română solicită părţii ucrainene ca în acord să fie inclusă deschiderea unui consulat român la Ujgorod şi a unei agenţii consulare la Slatina pentru a uşura procesarea cererilor de viză. Totodată, partea ucraineană solicită creşterea numărului de puncte de trecere internaţionale între cele două ţări, ca distanţa până la care se aplică acordul să fie de 50 de kilometri de la graniţă, şi nu 30 de kilometri cum solicită România, invocând practica UE, iar durata de şedere să fie de 180 de zile, şi nu 90 de zile, cum cere partea română.


Intră acum și în grupul de