Intră acum și în grupul de
Clipe de groază marţi dimineaţă, în cartierul sucevean Mărăşeşti, unde un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost găsit spânzurat. Suceveanul locuia singur de mai mult timp într-un apartament construit la mansarda unui bloc de pe Mărăşeşti. Nimic din comportamentul său nu a dat de înţeles cunoscuţilor că bărbatul ar fi în stare de un asemenea gest. Marţi dimineaţă însă, a fost găsit spânzurat în locuinţa proprie de un vecin venit în vizită.
Alarma a fost dată în jurul orelor 10:00, la faţa locului prezentându-se de urgenţă poliţiştii şi procurorii care au demarat cercetările. Din primele date, se pare că suceveanul a fost căsătorit de două ori, în urma celor două angajamente rezultând trei copii, dintre care unul major.
Om de afaceri, Mihai G. se confrunta cu mici probleme financiare în ultima perioadă, dar nu dădea semne de disperare, aşa că nimeni nu şi-a făcut griji. Marţi se pare însă că omul nu a mai rezistat şi s-a sinucis. De altfel, aceasta este şi concluzia cercetătorilor care spun că nu există suspiciuni de comitere a unei fapte penale chiar dacă în locuinţa victimei nu a fost găsit nici un bilet de adio.
Intră acum și în grupul de