CJ Suceava a predat Transgaz magistralele de gaze construite in judet (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Conductele magistrale de gaze naturale de pe traseul Frasin-Pojorâta, Păltinoasa-Rădăuţi şi cele din zona Fălticeni construite prin proiectul “Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”, investiţii care se ridică la 11,5 milioane de euro, au fost predate gratuit Companiei Transgaz.

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, într-o conferinţă de presă, că a semnat cu Transgaz, contractul de predare a investiţiilor realizate prin proiectul judeţean de utilităţi urmând să fie continuate lucrările prevăzute în proiect, respectiv construcţia magistralei spre Vatra Dornei, finalizarea lucrărilor la magistrala Păltinoasa-Rădăuţi şi să realizeze racordurile din zona Fălticeni.

Şeful deliberativului judeţean a precizat că pe magistrala de gaze naturale Frasin-Câmpulung Moldovenesc, predată Transgaz, s-au constatat 21 de neconformităţi întrucât, de la realizarea construcţiei în zona magistralei au fost executate unele construcţii pe conducte, sunt pensiuni turistice în apropierea conductelor şi chiar iazuri cu peşte din Prisaca Dornei sunt în apropierea conductei. „Urmează să fie făcute unele devieri sau racorduri unde este cazul”, a spus Flutur care a menţionat că în câteva luni se vor efectua probe la presiune pentru tronsonul Frasin-Câmpulung Moldovenesc, iar apoi va intra în probe şi centrala de cogenerare din acest municipiu.

Preşedintele CJ Suceava a menţionat că doreşte ca în cel mai scurt timp posibil să fie funcţionale investiţiile din acest proiect pentru ca acestea să producă şi să încaseze bani din care să fie rambursat creditul.

Prin acest proiect au fost construite magistrale de gaze naturale în judeţ pe o lungime de 101 kilometri, lucrările fiind în valoare de 11,5 milioane de euro, urmând să fie construiţi alţi 131 de kilometri de conductă magistrală de înaltă presiune.

Guvernul a adoptat, în 21 octombrie 2009, hotărârea privind transferul la Transgaz a magistralelor de gaz realizate în cadrul proiectului “Suceava – Utilităţi şi Mediu la standarde europene”.

În luna iunie, Consiliul Judeţean Suceava şi-a dat acordul pentru predarea către Transgaz a conductelor magistrale de gaze naturale construite printr-un proiect judeţean în vederea continuării investiţiilor şi pentru demersuri în vederea recuperării costurilor investiţiilor ce vor fi predate.
Acţionarii Transgaz au decis, la începutul lunii septembrie 2009, preluarea cu titlu gratuit a conductelor de transport al gaze naturale construite în judeţul Suceava prin proiectul “Utilităţi şi mediu la standarde europene “.

Prin proiectul “Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene” sunt construite centrale termice de cogenerare şi reţele de termoficare în municipiile Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi şi oraşele Gura Humorului şi Siret, precum şi o reţea magistrală de gaze naturale ce cuprinde 61 de localităţi din judeţ.

Pentru realizarea investiţiilor în cadrul acestui proiect, Consiliul Judeţean Suceava a obţinut un credit cu garanţii guvernamentale în valoare de 86,3 milioane de euro, finanţatorul fiind Deutsche Bank A.G. Londra cu care CJ Suceava a semnat un contract de împrumut ce prevede rambursarea creditului în 25 de ani.


Intră acum și în grupul de