Comunele Adâncata și Bogdănești intră în „scenariul roșu” în timp ce orașele Cajvana, Liteni și comuna Bălcăuți în „scenariul galben”. Comuna Putna scapă de restricții suplimentare


Intră acum și în grupul de

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, în data de 20 ianuarie, într-o ședință extraordinară și a analizat evoluția epidemiei cu noul coronavirus în localitățile județului, stabilind noi măsuri.

Astfel, începând cu data menționată au fost anulate restricțiile suplimentare pentru comuna Putna (0.76 la mie).

În același timp însă, începând cu data de 22.01.2021, ora 00.00, în orașele Cajvana (1.50), Liteni (1.65) și în comuna Bălcăuți (1.54) vor funcționa restricții caracteristice scenariului galben.

Mai mult decât atât, tot începând cu data de 22 ianuarie, comunele Adâncata (3.18) și Bogdănești (3.15) intră pentru 14 zile în scenariul roșu.

Scenariul galben presupune următoarele măsuri:

a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 Ia H.G. nr. 3/2021, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00-23:00;

d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

e) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 06:00 – 23:00.

Scenariul roșu presupune următoarele măsuri:

a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, organizarea şi desfășurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;

b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;

c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00 – 23:00;

d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 4 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 3 lit. b) şi c) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

e) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite;

f) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

g) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.


Intră acum și în grupul de