Intră acum și în grupul de
Viceprimarul USR al Sucevei, Teodora Munteanu, a făcut, vineri, o invitație sucevenilor să trimită sesizările pe adresa ei de e-mail arătând că astfel va crește operativitatea soluționării celor semnalate.
Ea a arătat că în cadrul Departamentului de Autorizare Activități Comerciale a primit sesizări privind funcțiuni de prestări servicii care deranjează mediul rezidențial.
„Cu toate că suntem în vremuri de pandemie și programul de funcționare non-stop a fost restricționat, spălătoriile auto ”self-service” creează disconfort prin zgomotul produs. Spre informarea cetățenilor, precizăm că instituțiile care pot emite buletine de analiză a nivelului de zgomot sunt Agenția de Mediu Suceava și DSP Suceava. Se pot face sesizări la 112, la Poliția Locală Suceava, cât și la Departamentul Autorizare Activități Comerciale din cadrul Primăriei. Deși sunt respectate normele de sănătate în vigoare și normele de amplasare a activităților producătoare de disconfort pentru populație, avem cazuri, din ce în ce mai dese, de creștere a nivelului de zgomot în zona spațiilor de locuit”, a spus Munteanu.
E a mai arătat că printre activitățile pe care le urmărește în această perioadă de pandemie sunt și cele cuprinse și reglementate de Ordinul 1030/20.08.2009 privitor la activități cu risc pentru starea de sănătate a populației.
Astfel, în colaborare cu Direcția de Sănătate a Populației se fac verificări periodice și se dorește includerea în regulamentul de autorizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă pe raza municipiului Suceava a unei dovezi de verificare de către DSP -proces verbal de control, autorizație sanitară, certificat de conformitate, notificare.
Teodora Munteanu a mai arătat că începând cu 1 ianuarie 2021 persoanele fizice și juridice care efectuează activități de coafură și alte activități de înfrumusețare sunt obligate să solicite certificarea conformității cu normele de igienă și sănătate publică la DSP Suceava.
„Această pandemie a adus numeroase schimbări și provocări în viața noastră, toate fiind aproape imposibil de anticipat. De aceea, „Siguranță înainte de toate” este un îndemn pe care vrem să-l respectăm. Ne dorim ca agenții economici să revină la un nivel de activitate cât mai bun, oferind produse și servicii de calitate, care să readucă la normal viața comunității. Acest deziderat se poate atinge doar cu sprijinul întregii comunități. De aceea, pentru a crește operativitatea sesizării, stimați suceveni, vă invit să-mi trimiteți sugestii, impresii și sesizări pe adresa de mail [email protected]. Mă voi deplasa personal pentru a vedea modul de rezolvare a solicitărilor dumneavoastră. Îmi doresc să vă întâlnesc sănătoși, în vremuri mai bune!”, a conchis viceprimarul Sucevei Teodora Munteanu.
Intră acum și în grupul de