Detaliile accidentului soldat cu un tânăr mort și trei răniți la Vatra Dornei: Un șofer băut a intrat cu viteză într-o mașină care circula regulamentar


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 28 de ani din Vatra Dornei a murit, duminică dimineața, în urma unui accident rutier provocat de un alt tânăr care conducea băut.

Astfel, Marius Ovidiu V. de 25 ani conducea duminică dimineața în jurul orei 8:00 un autoturism Audi pe pe strada Mihai Eminescu din municipiul Vatra Dornei, din direcția Roșu către Argestru, iar din cauza vitezei excesive și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu autoturismul VW condus regulamentar de Cristian S. (28 ani) din municipiul Vatra Dornei.

În urma accidentului, șoferul VW a murit, iar o femeie de 50 de ani din aceeași mașină și șoferul de 25 de ani și o tânără de 23 de ani pasageră în Audi au fost răniți.

Șoferul autoturismului Audi a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar i s-au recoltat şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul municipal Vatra Dornei.

În acest caz se fac cercetări penale ”in rem”  pentru săvârșirea ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.


Intră acum și în grupul de