VIDEO//PS Damaschin a îndemnat credincioșii să doneze sânge pentru că donează viață: Sângele nu poate să fie fabricat, ci doar să fie donat


Intră acum și în grupul de

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, PS Damaschin Dorneanul, a făcut, joi, un apel credincioșilor să doneze sânge mai ales în această perioadă de pandemie când este o criză acută de sânge care poate salva vieți.

PS Damaschin a sfințit Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Suceava odată cu lansarea primei campanii din acest an de donare de sânge și a spus că deși este un moment oficial, este cât se poate de firesc și cu nimic neobișnuit.

Ierarhul a arătat că este un început pentru că este mai vizibilă prezența preoților sau a reprezentanților Bisericii la donarea de sânge, dar că în fapt este o continuitate pentru că nu doar acum preoții vin să doneze sânge sau să coaguleze în jurul lor pe oamenii mai apropiați Bisericii să se implice în această campanie

„E un lucru firesc pe care nu trebuie să-l scoatem în evidență. Îl va scoate Dumnezeu dacă va crede de cuviiță. Spun că este un lucru firesc pentru că este un semn văzut, un semn palpabil al grijii și atenției pe care trebuie să o avem noi față de cel de lângă noi”, a continuat episcopul vicar.

PS Damaschin a subliniat cel care donează sânge, în fapt donează viață și devine colaborator al lui Dumnezeu care este cel de la care vine viața, iar Dumnezeu va avea grijă de acestă persoană și o va răsplăti.

„Când Dumnezeu a zis să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți s-a referit la o iubire emoțională, platonică, nematerializată, nevizibilă. Iubirea e doar un sentiment, nu trebuie să se vadă în mod concret. Și actul de donare de sânge este un gest prin care nu dai o bucată de pâine unui om, nu dai o casă unui om, nu dai o sumă de bani unei persoane aflate în nevoință. Dar ce îi dai? Îi dai viață. Viața vine de la Dumnezeu și când tu dai din ceea ce ai înlăuntrul tău, în venele tale, pentru cel care are nevoie în venele și înlăuntrul lui, atunci tu devii colaborator cu Dumnezeu și Dumnezeu se bucură și Dumnezeu binecuvintează și Dumnezeu se milostivește și Dumnezeu are grijă și Dumnezeu răspătește. Nu e nevoie ca cineva care donează câțiva mililitri de sânge să primească o recompensă nici din partea statului, nici din partea unei instituții și nu trebuie să fie pus la un afișier. Dumnezeu va fi acela care va răsplăti, va binecuvânta și va aduce ceea ce nimeni nu poate aduce în lumea aceasta celui care face acest gest și anume o mulțumire lăuntrică, o împlinire lăuntrică”, a spus PS Damaschin.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a ținut să sublinieze că sângele nu poate să fie fabricat și că sângele poate fi numai donat.

„Să-i binecuvinteze Dumnezeu pe cei care, mai ales acum,  în momente grele, de pandemie, când suntem cuprinși de frică, îndrăznesc să calce aici gândindu-se la faptul că și acum nevoia de sânge este cât se poate de acută”, a conchis PS Damaschin.


Intră acum și în grupul de