Intră acum și în grupul de
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a analizat în ședință extraordinară din data de 29 ianuarie evoluția epidemiei cu noul coronavirus în localitățile județului și a dispus noi măsuri.
Astfel, comuna Frătăuții Noi (3.25) intră în scenariul roșu începând cu data de 31.01.2021, ora 00.00.
Scenariul galben a fost prelungit pentru orașul Gura Humorului (1.50) și comuna Iacobeni (1.50), începând cu data de 30.01.2021, ora 00.00. Totodată, începând cu 31 ianuarie, comunele Arbore (1.50), Botoșana (1.51), Fântânele (1.91) și Poiana Stampei (2.17) intră în scenariul galben.
Au fost anulate restricțiile suplimentare pentru comunele Coșna (0,68) și Șaru Dornei (0,48).
Restricțiile caracteristice scenariului galben:
a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;
c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 Ia H.G. nr. 3/2021, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00-23:00;
d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;
e) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 06:00 – 23:00.
Restricțiile caracteristice scenariului roșu:
a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, organizarea şi desfășurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;
b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;
c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00 – 23:00;
d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 4 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 3 lit. b) şi c) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
e) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite;
f) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;
g) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
Intră acum și în grupul de