Vești proaste pentru angajații din Primăria Suceava, dar și pentru școlile din municipiu. Primarul Ion Lungu anunță reducerea cu 5 milioane de lei a fondului de salarii din Primărie și buget de austeritate pentru școli


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că se lucrează la construirea bugetului pentru anul 2021 și că speră ca la mijlocul lunii martie să fie aprobat de Consiliul Local.

El a spus că în ceea ce privește bugetul pentru școli, acesta va fi mult mai mic față de anul trecut în ceea ce privește cheltuielile de reparații și investiții care anul trecut s-au ridicat la cinci milioane de euro.

„În acest an vom continua cu lucrări de investiții doar la patru obiective mari, la CN „Petru Rareș” la corpul de laboroatoare care trebuie finalizat, la CN „Spiru Haret” să terminăm sala de gimnastică, la Școala Generală nr. 10 unde a fost licitată sala de sport și Grădinița „Mihai Eminescu””, a spus primarul.

El a făcut un apel la directorii de școli să nu mai propună în buget alte cheltuieli pentru că oricum nu se vom aproba.

📺 Conferință de presă la Primăria Suceava

📺 Conferință de presă la Primăria Suceava

Publicată de NewsBucovina.ro pe Marţi, 2 februarie 2021

„Celelalte lucrări de reabilitare a clădirilor, schimbarea instalațiilor de încălzire, sanitare, vor fi prinse pe fonduri europene. Sunt foarte mulți bani pe fonduri europene pentru reabilitarea clădirilor publice și vom prinde toate școlile din municipiul Suceava pentru aceste reabilitări”, a spus primarul.

„Îi rog să nu mai prindă în buget aceste cheltuieli că nu avem bani în acest an.Și la școli va fi un buget de austeritate”, a continuat Lungu.

El a mai spus că se vor implementa proiecte de digitalizare, de urmărire a consumurilor energetice din școli pentru realitatea este că se consumă „fără număr” pentru că nu plătesc școlile, ci primăria.

„Trebuie să înțelegem că este o perioadă grea și să reducem costurile și la școli”, a spus Ion Lungu.

Primarul a mai anunțat că fondul de salarii al Primăriei în acest an va fi cu cinci milioane de lei mai mic față de cel prins în bugetul anului trecut.

El a arătat că fondul de salarii executat este undeva la 24 la sută din buget și că trebuie să scadă la 15 la sută din buget apreciind că este rezonabil.

Potrivit lui Ion Lungu, pentru a se ajunge la un procent de 15 la sută cu fondul de salarii din buget se poate acționa prin două metode, respectiv creșterea veniturilor Primăriei și economii la fondul de salarii.

„Trebuie să înțeleagă toți angajații din Primărie și să contribuie la creșterea acestor venituri”, a mai spus Lungu.


Intră acum și în grupul de